Shall we dance?

Imi amintesc de baieramele din liceu, cand ne strangeam o gramada intr-un apartament, dadeam covoarele si bibelourile la o parte si dansam...pana dimineata... Momentul cel mai asteptat era acela cand se stingea lumina, se puneau catva blues-uri, si atunci aflai daca cel care iti placea tie te invita la dans sau daca nu te invita, macar aflai care iti este rivala:)Per total era interesant, orice s-ar fi intamplat.
Ma uit la cei din jurul meu astazi si la tentativele de distractii pe care le avem cand ne intalnim. Unde mancam, la cate "stele" avem cazare, cat ne costa transportul pana acolo... dar eu nu vreau la mare ca iubita mea e pe stop si raceste...
Frate ma lasi?? Ati uitat cand ne cheltuiam alocatiile pe un weekend la munte, mancam gogosi si mergeam cu nashul? de unde atatea fitze? Din comoditate? Din nepasare pentru ceva nou? Din lipsa curajului de a risca ultimii bani de facturi?
Cui ii spun ca am 28 de ani nu prea ma crede, desi am si eu casa, facturi de platit, neplaceri cu vecinii, revizii la masina, colegi barfitori si un iubit care trancane mereu cand ii propun ceva trasnit. Si cu toate astea, imi doresc sa ies din rutina, vreau sa risc, vreau sa dansez, vreau sa vad locuri noi, vreau sa uit de fitze si probleme, vreau sa zambesc.
PS: Poate ca nu as fi scris acest post, daca nu as fi fost total luata prin surprindere de o invitatie la dans, pe o terasa banala de la mare, unde lumea doar manca. Au fost doar cateva minute, in care m-am simtit bine, m-am simtit flatata, si nu m-am gandit nici o clipa "Nu dansez, ca se uita lumea la noi". I loved every minute of it!